Situația lui Herea rămâne neclară, chiar dacă elvețienii de la Sion au anunțat că fotbalistul a semnat pentru trei ani cu gruparea condusă de Michel Decastel.
Pentru a putea merge în Țara Cantoanelor, Herea a fost sfătuit de avocați să-și dea demisia de la Rapid. Practic, el a denunțat contractul unilateral, însă se pare că există pârghii regulamentare care încă îl leagă de clubul din Giulești.
Venirea lui Cristescu putea însemna sfârșitul unei perioade de coșmar pentru mijlocașul ofensiv, acesta promițându-i în mai multe discuții private că nu îi va pune bețe în roate. Până acum, însă, noul patron al Rapidului nu s-a ținut de cuvânt, iar Herea este pe punctul să clacheze. Totuși, el și-a exprimat, într-un interviu acordat ProSport, speranța că într-un final va găsi înțelegere la noii acționari.
„Îmi pare rău pentru toată situația asta. Am rămas la Rapid cu sufletul când mi-am prelungit contractul. Am crezut în Copos până în ultima clipă, dar nu mi-am primit banii de 9 luni. Nimeni nu a mișcat un deget măcar să încerce să ne ajute. Toți eram în situația aia. În final, m-am decis să joc afară. Cum era de așteptat, m-au blocat din prima clipă…ba cu insolvența, ba cu schimbarea de patroni. Am vorbit cu domnul Cristescu și cu domnul Zamfir, care și-au dat cuvântul că dacă reușesc să cumpere Rapidul îmi dau drumul fără să clipească. Până atunci mi-au spus că din cauza lui Copos nu puteam să plec. Și așa era. Acum întreb din ce cauză nu pot să plec? Să cred că aceste promisiuni sunt făcute doar la nivel declarativ? Toți am crezut în domnul Cristescu și în domnul Zamfir, îmi doresc să demonstreze că au cuvânt și că discuția din biroul domniilor lor nu a fost deșartă; eu cred că acești doi oameni au cuvânt. Am spus că renunț la toți banii doar să pot să-mi văd de carieră mai departe. Sper ca de azi patronii clubului Rapid vor demonstra că lucrurile s-au schimbat în bine. Că nu mai există minciună, promisiuni nerespectate, lucruri urâte. Să le ajute Dumnezeu să rămână în prima ligă și să-și recapete locul pe care îl merită în fotbalul românesc„, a declarat Herea pentru ProSport.
Ovidiu Herea, în vârstă de 28 de ani, a evoluat în ultimele șase sezoane la Rapid București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER